Toamna calabresează pierderea în greutate

Augustus by John Williams - gabrielristea.ro

B3A, sc. La sfîrşitul războiului, se înscrie la Universitatea din Denver. Îngraţie unei burse Rockefeller, face o călătorie de documentare în Italia, călătorie care va sta la baza romanului său dinAugustus. În îi apare romanul Stoner, povestea vieţii unui profesor imaginar de la Universitatea din Missouri.

John Williams a murit înînainte de a termina manuscrisul romanului The Sleep of Reason. Deşi eu nu mi-am îngăduit o asemenea libertate, unele dintre erorile factuale din această carte sunt intenţionate.

Câteodată am modernizat numele unor locuri şi anumiţi termeni romani, însă nu am făcut-o în toate cazurile, preferând anumite sonorităţi în locul unei consecvenţe mecanice. Cu puţine excepţii, documentele din care este constituit romanul de faţă sunt inventate de mine. Am parafrazat câteva propoziţii din scrisorile lui Cicero, am furat câteva scurte fragmente din Faptele divinului Augustus şi am scos în evidenţă un pasaj dintr-o carte pierdută a Istoriei lui Livius, păstrat de Seneca cel Bătrân.

Trimite-l pe băiat la Apollonia. Fiul tău a părăsit tabăra din Cartagina sănătos. Îl vei vedea la Roma în mai puţin de o săptămână. Le-am dat ordin oamenilor mei să călătorească fără grabă, ca să primeşti scrisoarea mea înainte de sosirea lui. Fără îndoială, ai început deja să formulezi obiecţii care ţie îţi par a avea ceva greutate — eşti mamă şi faci parte din ginta Iulia, aşa că încăpăţânarea ta e de două ori întemeiată.

Iar vremea de pe coasta Macedoniei e cel puţin la fel de blândă ca la Roma.

Eşti o mamă bună, Atia, dar suferi de acea moralitate încrâncenată şi acea stricteţe care afectează uneori stirpea noastră. Are aproape optsprezece ani şi îţi aminteşti prevestirile de la naşterea lui — prevestiri pe care, cum bine ştii, am făcut tot posibilul să le întăresc. Trebuie să înţelegi importanţa acestei cerinţe cu care îmi încep scrisoarea.

Greaca lui e cumplită, iar la retorică e slab.

Oare la Roma toţi dascălii sunt la fel de trândavi şi de neglijenţi ca cetăţenii? Am aranjat deja toate cele necesare. Mai mult chiar, la vârsta lui trebuie să stea departe de Roma. E un tânăr cu avere, de condiţie bună şi de o mare frumuseţe. Chiar dacă nu-l vor corupe admiraţia băieţilor şi a fetelor, o să-l corupă ambiţiile linguşitorilor.

~ evenimente, oameni, locuri

Nu-ţi va scăpa cu cât tact fac apel la moralitatea ta provincială. Ştii câte ceva despre simţămintele mele pentru băiat şi despre planurile pe care le-am făcut pentru el. Nu poate face asta la Roma, căci o mare parte din această putere am lăsat-o în Toamna calabresează pierderea în greutate legiunile mele, pe care vara viitoare le voi conduce alături de Caius împotriva parţilor sau a germanilor şi de care s-ar putea să avem nevoie şi ca să ne apărăm de trădările ce se nasc la Roma… Apropo, ce mai face Marcius Philippus, cel pe care cu atâta plăcere îl numeşti soţul tău?

E atât de neghiob, încât aproape că mi-e drag. Cel puţin răposatul tău soţ, chiar dacă se trăgea dintr-o familie fără sânge nobil, a avut destulă minte să facă un băiat şi să se folosească de numele ginţii noastre.

Acum actualul tău soţ complotează împotriva mea şi e în stare să distrugă numele acesta, care e singurul lui avantaj pe lumea asta.

L-am rugat pe Caius să-i ia cu el în Apollonia pe doi dintre prietenii care au luptat cu noi în Spania şi care acum se întorc cu el la Roma, pe Marcus Vipsanius Agrippa şi Quintus Salvidienus Rufus, pe care îi cunoşti — şi pe un altul pe care nu-l cunoşti, un anume Caius Cilnius Mecena.

Soţul tău îşi va da seama de îndată că acesta din urmă se trage dintr-o veche spiţă etruscă cu ceva sânge regesc. Măcar asta ar trebui să-l încânte din toată povestea dacă altceva nu o face.

lumea în care trăim | evenimente, oameni, locuri

Acum Cezar trebuie să-ţi arate fără urmă de îndoială că nu ai. Mă voi întoarce la Roma în mai puţin de o lună şi, cum poate ai auzit zvonindu-se, mă voi întoarce ca dictator pe viaţă, printr-un decret al Senatului care încă nu a fost emis.

Am, aşadar, puterea să numesc un comandant al cavaleriei care nu va da socoteală nimănui în afară de mine. E un fapt împlinit şi aşa va rămâne. Sper că ai petrecut o vară plăcută la Puteoli şi că te-ai întors să-ţi petreci iarna în oraş. Agitat cum mă ştii, acum îmi lipseşte Italia.

Poate când mă întorc, după ce îmi termin treburile la Roma, reuşim să petrecem câteva zile tihnite pierdere în greutate sindromul ovarian polichistic Tivoli. Poţi să vii şi cu soţul tău şi chiar cu Cicero, dacă acceptă. În ciuda celor ce le-am spus, chiar îmi sunt dragi amândoi. Aşa cum îmi eşti, desigur, şi tu.

Memoriile lui Marcus Agrippa. Fragmente 13 î. La acest triumf am luat şi eu parte atât cât m-am priceput, iar rolul pe care l-am jucat se va consemna în aceste memorii, astfel toamna calabresează pierderea în greutate, peste veacuri, istoricii să înţeleagă mai bine de ce se minunează când citesc de Augustus şi de Roma.

Sub comanda lui Cezar Augustus am îndeplinit mai multe însărcinări întru refacerea Romei, pentru care Roma m-a răsplătit din plin. Am condus spre victorie legiunile romane împotriva lui Lucius Antonius la Perusia şi apoi împotriva aquitanilor, în Galia şi împotriva triburilor germane pe Rin, izbânzi pentru care am refuzat o intrare triumfală în Roma, apoi şi în Spania şi Panonia, unde am înfrânt triburile şi grăsime arderea hiit pentru începători rebele.

De la Augustus am primit titlul de comandant suprem al marinei noastre şi ne-am salvat corăbiile de piratul Sextus Pompeius construind un port la vest de Golful Napoli, aceleaşi corăbii care mai târziu l-au înfrânt şi l-au nimicit pe Pompeius la Mylae şi la Naulochus, pe coasta Siciliei, iar pentru această campanie Senatul mi-a oferit coroana navală.

La Actium l-am învins pe trădătorul Marcus Antonius şi astfel am readus la viaţă trupul Romei. Pentru a sărbători salvarea Romei de trădarea Egiptului, am pus să se ridice templul cunoscut acum sub numele de Panteon şi alte clădiri publice.

Despre lucrurile acestea voi scrie mai pe larg pe măsură ce avansez cu memoriile. Acum însă trebuie să vorbesc despre momentul în care s-au pus în mişcare toate aceste evenimente, în anul de după întoarcerea triumfală a lui Iulius Cezar din Spania, campanie la pierdere în greutate pe săptămână tăiere am participat şi eu, alături de Caius Octavius şi Salvidienus Rufus.

Căci eram cu el la Apollonia când a venit vestea morţii lui Cezar… II. Va trebui să mă ierţi, dragul meu Liviu, că picture slimming editor întârziat atât de mult cu răspunsul.

Doctorii clatină din cap cu un aer înţelept, mormăie cuvinte misterioase şi îşi încasează onorariile. Nimic nu pare să ajute — nici doctoriile dezgustătoare pe care mi le dau, nici măcar abstinenţa de la acele plăceri cu care cum bine ştii mă delectam cândva.

Din pricina gutei, în ultimele zile nu am putut nici să ţin pana în mână, cu toate că ştiu cu câtă sârguinţă îţi vezi de treabă şi câtă nevoie ai de sprijinul meu în problema despre care mi-ai scris. Şi, peste toate celelalte suferinţe, în ultimele săptămâni m-au gomad pierdere de grăsime şi insomniile, astfel că zilele mi le petrec obosit şi sfârşit. Dar prietenii mi-au rămas alături şi nici viaţa nu m-a părăsit.

Mă întrebi despre începuturile legăturilor mele cu Împăratul. Trebuie să ştii că nu au trecut trei zile de când a avut bunăvoinţa să mă viziteze acasă, să se intereseze de starea sănătăţii mele, şi mi s-a părut o idee bună din punct de vedere politic să-l informez despre cererea ta.

A zâmbit şi m-a întrebat dacă mi se pare că se cuvine să sprijin un republican inveterat ca tine, apoi am ajuns să vorbim despre vremurile de altădată, aşa cum fac cei care simt că vârsta îşi toamna calabresează pierderea în greutate drepturile. El îşi aminteşte unele lucruri — lucruri mărunte — chiar mai limpede decât mine, care, prin natura profesiei, nu aveam voie să uit nimic. Ma rugat să-ţi transmit salutările lui călduroase şi mi-a dat îngăduinţa să-ţi scriu cu oricâtă libertate mă simt în stare.

Dar cu câtă libertate m-aş putea simţi în stare să-ţi vorbesc despre vremurile acelea? Eram tineri şi chiar dacă el, Caius Octavius, cum îi era numele atunci, ştia că destinul îi e favorabil şi că Iulius Cezar are intenţia să-l adopte, nici eu, nici Marcus Agrippa şi nici Salvidienus Rufus, care îi eram prieteni, nu ne puteam imagina cu adevărat spre ce îl vor conduce toate acestea. Eu nu mă bucur de libertatea istoricului, prietene.

Voi puteţi relata mişcările oamenilor şi ale armatelor, puteţi urmări iţele încâlcite ale intrigilor politice, puteţi pune în balanţă victoriile şi înfrângerile, puteţi relata despre naşteri şi morţi — şi cu toate astea să rămâneţi liberi, graţie înţeleptei simplităţi a misiunii voastre, de groaznica povară a unor lucruri pe care le toamna calabresează pierderea în greutate, dar despre care nu pot vorbi şi de care sunt tot mai conştient odată cu trecerea anilor.

Ştiu ce doreşti şi, neîndoielnic, nerăbdarea ta creşte pentru că nu îţi spun odată faptele care îţi fac trebuinţă. Dar nu trebuie să uiţi că, în ciuda lucrurilor pe care le-am făcut în slujba statului, sunt poet şi, astfel, incapabil să abordez vreun subiect într-un chip foarte direct.

Motivele prezenţei mele acolo îmi sunt şi azi necunoscute.

Calaméo - Revista nr

A fost mâna lui Iulius Cezar, de asta sunt sigur. Tatăl meu, Lucius, îi făcuse cândva un serviciu lui Iulius, care, cu câţiva ani înainte, ne vizitase la vila noastră din Arezzo. Lam contrazis pe un subiect susţineam, dacă nu mă înşel, superioritatea poeziei lui Callimachus în faţa celei a lui Catullus şi am devenit arogant, obraznic şi credeam eu plin de duh.

Eram foarte tânăr. În orice caz, el toamna calabresează pierderea în greutate părut amuzat şi am stat de vorbă o vreme. După doi ani i-a poruncit tatălui meu să mă trimită la Apollonia în compania nepotului său. Prietene, trebuie să-ţi mărturisesc deşi nu îţi dau îngăduinţa să relatezi asta că Octavius nu m-a impresionat în mod deosebit la acea primă întâlnire.

Tocmai ajunsesem de la Arezzo la Brindisi şi, după o călătorie de zece zile, eram obosit până în măduva oaselor, plin de tot praful de pe drum şi cât se poate de necăjit. I-am găsit la cheiul unde trebuia să ne îmbarcăm.

Agrippa şi Salvidienus vorbeau între ei, iar Octavius stătea cumva deoparte, cu ochii la mica navă ancorată alături. Am spus, îmi închipui că puţin cam prea tare: — Eu sunt Mecena, cel care urma să vă întâlnească aici. Care sunteţi care? Agrippa şi Salvidienus m-au privit amuzaţi şi mi-au spus cum îi cheamă.

Octavius nu s-a întors. A spus: — Da, eu sunt Caius Octavius. Unchiul meu mi-a vorbit despre tine. Apoi a zâmbit, mi-a întins mâna, a ridicat privirea şi s-a uitat la mine pentru prima oară.

Ştii bine că s-au spus destule despre ochii aceia, mai mult în rime proaste şi versuri neinspirate. Cred că el s-a săturat deja de toate metaforele şi nimicurile care îi descriu, deşi poate că toamna calabresează pierderea în greutate un moment dat s-a fălit cu ei. Dar erau, chiar şi atunci, extraordinar de limpezi, de pătrunzători şi de ageri — poate mai degrabă albaştri decât cenuşii, deşi îţi atrăgea atenţia lumina, nu atât culoarea lor… Uite, vezi?

Am început şi eu: am citit prea multe din poeziile prietenilor mei. Poate că am făcut un pas în spate, nu mai ştiu. În orice caz, am tresărit şi mi-am ferit privirea, aşa că ochii mi-au căzut pe nava pe care o contempla Octavius. Mă simţeam ceva mai voios.

Era o mică navă comercială, nu mai lungă de douăzeci şi patru de paşi, cu scânduri putrede la prora şi pânzele peticite. Se simţea şi o duhoare ce venea dinspre ea. Agrippa mi s-a adresat: — Ni s-a spus că e singura disponibilă. Îmi zâmbea uşor. Îmi închipui că i-am părut fandosit, pentru că aveam pe mine toga şi purtam şi câteva inele, în timp ce ei erau îmbrăcaţi în tunică şi fără nici un fel de podoabe. Octavius a zis pe un ton grav: — Cred că merge la Apollonia după o încărcătură de peşte marinat.

Am tăcut o clipă, apoi am izbucnit în râs şi am râs cu toţii.

Eram deja prieteni. Dar îţi jur că din clipa aceea am devenit prieteni şi momentul în care am râs prosteşte ne-a unit mai profund decât tot ce s-a petrecut între noi mai târziu — izbânzi sau toamna calabresează pierderea în greutate, loialităţi sau trădări, dureri sau bucurii. Numai că zilele tinereţii se duc, iar o parte din noi dispare odată cu ele şi nu se mai întoarce niciodată.

Aşa am traversat marea până la Apollonia, într-un radiază pierderea de grăsime pescăresc împuţit, care gemea din toate încheieturile la cel mai mic val şi se apleca atât de ameninţător într-o parte, încât trebuia să ne ţinem bine ca să nu ne rostogolim de-a latul toamna calabresează pierderea în greutate, şi care ne-a dus spre un destin ce nici nu ni-l puteam măcar imagina… Reiau această scrisoare după o întrerupere de două zile.

Îţi aminteşti, poate, că în urmă cu vreo zece ani am luat cuvântul la inaugurarea templului lui Venus şi Marte al prietenului nostru Marcus Agrippa, templu cunoscut acum drept Panteon.

Previous articles

La început am avut ideea — pe care mai apoi am abandonat-o — de a ţine un discurs destul de pompos, aproape un poem, dacă îi pot spune aşa, în care făceam nişte legături oarecare între statul roman aşa cum l-am găsit noi în tinereţe şi statul roman aşa cum îl reprezintă acest templu.

Oricum, în sprijinul propriei soluţii la problema pe care o ridica forma acestui discurs pe care mi-l propuneam, mi-am notat câteva lucruri despre zilele acelea de început şi la aceste însemnări apelez acum în încercarea de a te ajuta să închei istoria lumii noastre.

Imaginează-ţi, dacă poţi, patru tineri acum nişte străini pentru mine care nu ştiau nimic despre viitor şi nici despre ei înşişi — de fapt nu ştiau nimic nici despre lumea în care îşi începeau viaţa. Are nouăsprezece ani. Calcă greoi, ca un juncan, totuşi cu o graţie stranie. Dacă n-ar avea barba aceea, nu ţi-ai da seama cât e de tânăr. Altul adică Salvidienus Rufus e tot atât de subţire şi de agil pe cât e Agrippa de greoi şi de vlăjgan, tot atât de toamna calabresează pierderea în greutate şi de impetuos pe cât e Agrippa de lent şi de reţinut.

Faţa îi e uscăţivă, pielea albă, ochii negri. Pe atunci eram într-adevăr cam afectat şi îmi închipuiam că un poet trebuie să se comporte ca atare. Mă îmbrăcam în haine scumpe, eram plin de preţiozitate şi adusesem cu mine de la Arezzo un servitor a cărui singură îndatorire era să-mi îngrijească părul — până când prietenii mei m-au luat peste picior cu atâta cruzime, încât l-am expediat înapoi în Italia. Şi, în cele din urmă, cel care se numea pe atunci Caius Octavius.

Cum să ţi-l descriu? Adevărul nu-l ştiu, nu am decât amintirile mele. Pot să spun încă o dată că mi s-a părut un copil, deşi abia dacă eram cu doi ani mai vârstnic decât el. Ştii şi tu cum e acum la înfăţişare: nu s-a schimbat mult. Dar acum e Împăratul lumii şi trebuie să privesc dincolo de asta ca să-l văd cum era atunci.

Mă gândeam că ar putea ajunge scriitor sau cărturar. Nu credeam că are energie să ajungă nici măcar senator, rang la care îl îndreptăţeau numele şi averea lui. Aceştia sunt cei care au debarcat în ziua aceea de început de toamnă, în anul celui de-al cincilea mandat de consul al lui Iulius Cezar, la Apollonia, pe coasta adriatică a Macedoniei.